Deja se implinesc cativa ani de cand ma tot gandesc sa scriu niste articole despre munca si tehnicile in DTP. Nu am reusit sa scriu nimic pana acum deoarece ma gandeam ca trebuie sa fie ceva spectaculos, captivant si nemaiintalnit, astfel incat sa fie o lectie buna pentru profesionistii din industrie, dar se pare ca nu numai profesionistii au nevoie de informatii in domeniu, cat mai ales incepatorii.
De cand lucrez in domeniu am tot primit lucrari cu texte care de care mai colorate pe fundaluri care de care mai vii si mai luminoase, sau inchise la culoare fiecare. De foarte multe ori s-au ivit probleme tehnice la imprimare, iar din aceasta cauza m-am decis sa scriu un articol care sa poata fi folosit ca un punct de reper pentru dtp-istii din domeniu.
Separatia de culoare
Asa cum bine se stie, culorile cele multe pe care le vedem sunt compuse din 3 culori de baza (Cyan, Magenta si Yellow) + Negru. Culorile de baza sunt transformate in "planuri de culoare" pentru a putea fi imprimate, planuri de culoare care se concretizeaza in placi tipografice, cilindrii gravati sau orice alt mediu care mijlocesc transferul cernelii pe suportul de imprimat.